M-am născut în Iași, dar copilăria mi-am petrecut-o la Piatra-Neamț și pe munții de prin jur. Mi-am dorit să ajung speolog sau filosof, încă înainte de a-mi dori să fiu aviator.

Când, pe Copou, în 94, am dat cu banul, a ieșit facultatea de filosofie. Unde mi-au fost dascăli de suflet Teodor Dima și Ștefan Afloroaei. Unul m-a învățat să gândesc, și celălalt m-a provocat să încerc să înțeleg modurile în care gândesc. Și cred că tocmai acesta este câștigul pe care mi l-a dat universitatea din Iași: să pun preț pe modurile mele de a gândi încă înainte de a pune în balanță felurile mele de a fi. 

În noul mileniu, odată cu celebrul an 2000, m-am mutat la Academie, tot în Copou. Unde am cunoscut unii dintre cei mai frumoși oameni din viața mea. De la care am învățat că modurile mele de a gândi trebuie puse în legătură cu modurile mele de a face.

Academia este cea care m-a învățat cum cunoașterea și acțiunea reprezintă doi versanți ai modurilor mele de a fi. Să dau sens modurilor mele de a gândi prin felurile mele de a duce lucrurile până la capăt reprezintă ceea ce m-a învățat mai bine Academia din Copou. 

În loc să ajung speolog sau aviator, se pare că am ajuns să pun preț pe gândurile mele și pe modurile lor de a fi și de a face realitatea în care trăiesc. Este acesta un efect al filosofiei? Este un semn al profesorilor mei? Este un rezultat al faptului că mă simt la Academie așa cum mă simt acasă? Cumva fiecare dintre aceste realități compun lumea mea în  care încerc să dau modurilor mele de a gândi prețul modurilor mele de a face.